Din momentul în care fondatorii noștri s-au întâlnit la CERN și au creat ProtonMail, Proton Technologies AG a crescut continuu, ajungând un lider mondial în securitatea online. Astăzi, suntem cel mai mare furnizor de e-mail securizat din lume cu milioane de utilizatori. Pe lângă sediul nostru central din Geneva, Elveția, mai avem birouri și în San Francisco (California) și Skopje (Macedonia). Prezența noastră globală ne permite să oferim suport 24/7 și să monitorizăm aplicațiile critice pentru toți utilizatorii noștri.
Credem că securitatea și confidențialitatea sunt valori universale, care traversează frontierele. Includerea și diversitatea sunt valorile esențiale ale companiei. Membrii echipei noastre de experți din întreaga lume vorbesc engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, cehă, macedoneană, română, chineză și rusă.
ProtonMail este sprijinit de peste 10.000 de persoane din întreaga lume care au participat în campania noastră de strângere de fonduri, care a avut rezultate spectaculoase. Printre ceilalți susținători ai noștri se aflăAsociația Charles River și Fundația Genoveză pentru lnovare Tehnologică (FONGIT), o fundație non-profit finanțată de Comisia Federală Elvețiană pentru Tehnologie și Inovație, pentru binele public. De asemenea, primim sfaturi de la MIT Venture Mentoring Service.